Automutilarea

Automutilarea sau auto-vatamarea defineste actiunea prin care o persoana isi produce rani sau lovituri cu buna stiinta. Automutilarea este un mod de exprimare a unor emotii adanci sau a unor probleme cu care se confrunta persoana.

Taierea pielii este probabil cea mai comuna forma de automutilare. De obicei, taieturile nu sunt adanci, dar in unele cazuri este necesara interventia medicala pentru curatarea, suturarea sau pansarea ranii. Cele mai frecvente locuri de taiere sunt incheietura mainii, partea superioara a bratului, partea interioara a coapselor si toracele superior.

Cele mai putin folosite zone sunt fata, sanii, abdomenul si organele genitale. Deseori, persoanele care se taie folosesc una sau doua obiecte taioase cum ar fi cutitul, sticla sau lama. Fiecare persoana tinde sa aiba o anumita zona preferata de taiere, cum ar fi antebratul.

La fel de comuna este si arderea pielii (de obicei cu tigara). Unele persoane se pot, de asemenea, autoleza prin zgariere sau lovire, uneori folosind un obiect.

Alte forme de automutilare includ: ciupirea pielii, smulgerea parului, administrarea unor substante toxice, inghitirea unor supradoze de medicamente sau droguri sau ruperea oaselor in mod deliberat.

Alte cateva forme de comportament pot fi considerate ca tipuri de autovatamare:

- folosirea gresita a medicamentelor;

- ingestia crescuta de alcool;

- fumatul;

- infometarea sau mancatul compulsiv;

- provocarea de varsaturi.

Desi exista o legatura intre automutilare si suicid, majoritatea nu isi risca viata. Majoritatea celor care isi produc singuri leziuni, actiunile lor sunt doar o incercare de a face fata stresului si altor dificultati; scopul lor nu este sa-si curme viata. Totusi, exista posibilitatea ca persoanele care se automutileaza sa comita suicid deliberat sau accidental, ca rezultat al actiunilor lor.

Automutilarea este mult mai frecventa la fete decat la baieti; deseori apare in adolescenta (cel mai frecvent intre 13 si 18 ani), desi poate afecta si copii chiar de la varsta de 11 ani.

Teama de a nu fi descoperiti, rusinea si jena in fata celorlalti, face ca aceasta situatie sa fie un secret. Din acest motiv este greu de stiut cati oameni se automutileaza.

Unele persoana isi produc leziuni o data sau de cateva ori, in timp ce altele o fac in mod regulat, uneori pe tot parcursul vietii.

Deseori automutilarea este un semn al altor probleme de sanatate cum ar depresia, stima de sine scazuta, ura de sine, doliul sau alte tulburari emotionale profunde. Semne ca cineva isi produce leziuni sunt: taieturi, vanatai sau arsuri de tigara ce nu pot fi explicate, la nivelul antebratului, bratului, coapselor si toracelui.

Persoanele care se automutileaza isi ascund cu atentie ranile si cicatricile. De cele mai multe ori isi produc leziuni in locuri care pot fi ascunse cu usurinta sub haine, astfel incat prietenii si membrii familiei sa nu stie ca persoana se automutileaza in particular.

Alt semn ca o persoana isi produce leziuni, este insistenta in a-si pastra partile corpului acoperite cu haine tot timpul, chiar si pe vreme foarte calda.

Familia si prietenii ar trebui, de asemenea, sa fie atenti la semne de depresie si stima de sine scazuta. Persoana care se automutileaza poate simti rusine adanca si vinovatie sau poate fi confuza si ingrijorata de propriul comportament.

Cauzele pentru care unii oameni se automutileaza pot fi multe si uneori, persoana nu stie de fapt de ce face acest gest. Totusi, se considera ca ofera usurare pentru emotii si sentimente puternice. Pentru unele persoane este o modalitate de a se descurca cu o anumita problema.

Se considera ca majoritatea persoanelor care se automutileaza au avut o copilarie si o adolescenta dificile.

Desi nu este valabil in toate cazurile, automutilarea poate fi legata de:

- abuz sexual, fizic sau emotional;

- incredere in sine scazuta si ura de sine;

- teama de a fi respins;

- neglijarea;

- izolarea sau separarea de o persoana de referinta;

- sentimente de vinovatie, anxietate, singuratate, doliu sau manie;

- senzatii de amorteala sau gol interior sau senzatia ca nu este conectat cu lumea.

Automutilarea este un semn de tulburare emotionala si nu este o modalitate de a atrage atentia. Persoanele care se automutileaza deseori descriu senzatii de amorteala sau detasare de realitate, ca si cum nu ar face parte din lume.

Unele persoane se pot rani pentru a se separa de realitate, dar altele o fac pentru a se simti mai reali, conectati si vii.

Automutilarea se produce de obicei in secret, depinde de individ sa consulte medicul pentru a primi ajutor. Este important ca automutilarea sa fie luata in serios, iar ajutorul si suportul oferit sa fie adecvat.

Medicul de familie va discuta istoricul automutilarii cu pacientul si va incerca sa gaseasca o cauza ascunsa care poate fi tratata. Daca pacientul este de acord, medicul il poate indruma spre un serviciu de sanatate mintala.

Este probabil ca persoana sa aiba:

- o obsesie sau o dependenta de automutilare;

- o senzatia intensa de tensiune inainte de provocarea ranii si un sentiment de usurare dupa provocarea ranii;

- nu are intentia adevarata de a comite suicid;

- nu a avut simptome psihotice cum ar fi idei delirante sau halucinatii.

O persoana care se automutileaza de obicei este profund tulburata si are nevoie de suport si ar trebui sa caute ajutor profesionist.

Medicul de familie de obicei trimite pacientul la psihiatru pentru consult de specialitate. Examenul psihiatric este necesar pentru a investiga co-existenta unor alte afectiuni din sfera sanatatii mintale, precum si instituirea unui plan de tratament.

Exista psihoterapeuti specializati in automutilare, deci pacientul poate fi trimis la un terapeut care se ocupa de abuz sau de tulburari de alimentatie.

Terapia cognitiv-comportamentala (TCC) este folosita pentru explorarea sentimentelor pe care pacientul le incearca inainte de a se rani in incercarea de a gasi o alta cale sa-si exprime sentimentele, emotiile si tensiunile. Se exploreaza si cauza increderii scazute in sine.

Psihanaliza poate fi folosita in explorarea unui abuz sexual, fizic sau emotional. De asemenea, se ofera sfaturi pentru evacuarea emotiilor negative si se discuta modalitati prin care pacientul sa fie in siguranta daca va continua sa se automutileze.

Tratamentul de succes depinde de invatarea de catre pacient a unor noi cai de a se descurca cu emotiile si sentimentele.

Oamenii se automutileaza pentru diferite motive, deci recuperarea implica si ajutorul pentru identificarea factorilor individuali care declanseaza comportamentul. Grupurile de auto-ajutor pot fi de folos.

Pacientii care se automutileaza au risc de infectie a ranilor daca acestea nu sunt ingrijite adecvat. Plagile se pot infecta daca persoana foloseste obiecte taioase nasterile sau murdare.

Este, de asemenea, important ca obiectele contondente sa nu fie impartite cu alte persoane, pentru ca astfel se pot transmite multe boli, inclusiv HIV/SIDA.

Acesti pacienti au risc de aparitie a unor cicatrici permanente din cauza taieturilor si a ranilor.